EASA vine cu propuneri pentru reglementarea zborului cu dronele

EASA (European Aviation Safety Agency), agentia Uniunii Europene care se ocupa cu reglementarea si supravegherea activitatii in domeniul securitatii aviatiei civile, a luat atitudine si a publicat un document in care propune noi reglementari privind operarea dronelor de mici dimensiuni pe teritoriul Europei.



Reunind 32 de state sub umbrela sa, EASA a inaintat propunerea de a crea un cadru legislativ pentru operarea dronelor de mici dimensiuni, permitand totodata ca aceasta industrie sa ramana una competitiva, inovatoare si in continua dezvoltare. Prin aceste reglementari se doreste reducerea si poate chiar eliminarea riscurilor pentru civilii de la sol, dar si asigurarea sigurantei pentru celelalte aeronave, precum si asigurarea confidentialitatii, a securitatii si protectia informatiilor puse la dispozitie de aceste drone.

Aceasta propunere defineste cerintele tehnice si operationale in cazul dronelor. Cerintele tehnice de exemplu se refera la identificarea dronelor, iar cerintele operationale se refera printre altele la delimitarea spatiilor de zbor („No fly zone„), interzicerea zborului in apropierea zonelor cu risc major precum aeroporturi, centrale nucleare, baze militare sau puncte de interes strategic.



Printre altele, EASA aduce in discutie si calificarea pilotilor, inregistrarea acestora, cu exceptia celor care zboara cu drone mai usoare de 250 gr. Aceasta este menita sa combine legislatia de produs cu cea a aviatiei. Cerintele de design pentru dronele mici ar putea fi implementate utilizand legislatia europeana in vigoare, prin marcarea CE (“Conformité européenne”), acest simbol fiind insotit de clasa dronei – de la C0 la C4, impreuna cu instructiuni „Do’s and don’ts„. In functie de clasa dronei, operatorul va sti in ce zona poate opera si ce competente ii sunt necesare.

Totodata propunerea EASA permite o flexibilitate mai mare statelor membre in definirea zonelor „No fly zone” de pe teritoriul fiecarei tari.



Toate aceste propuneri au fost redactate cu ajutorul unui grup mare de experti: reprezentanti ai statelor membre EASA, ai industriei UAS (Unmanned Aerial Systems), ai operatorilor UAS, dar si ai aviației civile si sunt deschise dezbaterilor pana pe 12 august 2017 cand forma finala a acestui document va fi inaintata Comisiei Europene. Aceasta va trebui sa transmita un feedback privind aceste propuneri pana la finalul anului cand speram sa avem un cadru legislativ clar, coerent si usor de implementat in toata Europa.

Intregul document propus spre dezbatere poate fi consultat aici

Costin

Pasiunile ne definesc, aventura ne uneste...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *