De despartire…

Stiam ca ne vom desparti, stiam de la inceput ca intr-un final va fi cu altcineva, stiam ca e doar ceva temporar pana gaseste ceva mai bun, stiam ca toate semnele duceau acolo, dar nu credeam ca imi va fi asa de greu.

Ieri am privit cum pleaca si lasa in urma doar amintirile construite in ultimii trei ani, toate momentele frumoase in care sentimentul de libertate a fost in cea mai pura forma. Poate ca nu as fi fost asa de marcata de aceasta despartire, daca nu ar fi fost prima experienta de acest gen din viata mea. Stiu ca acest gol va fi umplut la momentul potrivit, dar prima dragoste nu se uita niciodata. Si stiu ca e stupid sa plangi dupa un fier, dar cand a plecat ieri cu noul proprietar, nu am putut sa nu plang cu lacrimi de crocodil. Cine o sa ii mai curete lantul asa cum o faceam eu si cine o sa o mai alinte „Mitzi” cand va pleca la drum? Si ca sa nu ziceati ca am luat-o pe campii, let’s make it clear: ieri am vandut motocicleta, un Yamaha FZ6 naked neagra, superba daca e sa ma intrebati pe mine (e doar parerea mea proprie si personala de om super atasat de acest „fier”).

In 2014 dupa indelungi cautari, intra in familia noastra ea, Yamaha FZ6, care in anii astia ne-a purtat pe timp de primavara-vara-toamna pe tot felul de coclauri: munte, mare, plecari spontane, drumuri lungi, luna de miere. Pfoai, cum imi vin in minte toate :(. Imi amintesc cum a fost prima plecare: voiam sa plecam la mare si pentru ca pe vremea aia nu aveam topcase, trebuia sa ingramadim bagajele a doua persoane intr-un rucsac Salomon, pe care de obicei il luam pe munte. Dupa ce am ingramadit prosoape, papuci de plaja, haine de schimb, lotiuni pentru plaja, mi-am dat seama ca era mult prea mult de carat in spate. Atunci am invatat ca nu ai nevoie nici de papuci, nici de lotiune, ci doar de un card cu bani pe el, casca, echipament si un zambet pana la urechi. Aia a fost prima lectie: nu ai nevoie de acareturi dupa tine, ci doar de cheful de duca si atat.

Apoi am invatat cum e sa mergi cu un grup mare de oameni, sa respecti regulile mersului in grup si m-am indragostit de atmosfera creata seara in jurul focului cand faci popasuri si iti pui cortul la marginea padurii. Inainte de a avea motor, nu concepeam sa dorm la cort, sa fiu scoasa din zona mea de confort, eu sa dorm in natura? No way. Ei bine, treaba s-a schimbat dupa mademoiselle Yamaha caci a inceput sa imi placa sentimentul de libertate.

Si poate cea mai frumoasa amintire legata de ea e cea de anul trecut cand am plecat in luna de miere, noi doi de nebuni, timp de doua saptamani fara tinta, ajungand intr-un final in Samothraki pe niste plaje unde cu siguranta cu masina nu am fi ajuns – noi doi, doua casti, echipament moto, un rucsac, labele de snorkeling si EA. Sa va mai zic ca la intoarcere, nu stiam cum sa ajungem mai repede in Bucuresti ca am adoptat un caine de pe Facebook (asta intr-o poveste ulterioara – va promit ca merita sa o cititi).

Pff, cate amintiri frumoase care au ramas in urma! Tocmai din cauza acestor amintiri care mi s-au derulat prin fata ieri intr-o fractiune de secunda, nu am putut sa ma abtin si am plans ca o iubita parasita, cu lacrimi ce se inndoau in barbie, in timp ce noul proprietar ii regla oglinzile pentru a pleca cu ea sa isi construiasca propriile amintiri cu prima mea iubire – Mitzi.

Si stiu ca e doar fier, dar era fierul nostru drag! Sper ca noul proprietar sa aiba la fel grija de ea si sa fie fericiti impreuna!