Casca dotata cu VR devine realitate. Vezi unde poate fi testata

Daca pana de curand, casca pentru schi dotata cu tehnologia realitatii virtuale era doar la stadiul de concept, iata ca marile companii dezvoltatoare au reusit sa creeze un prototip care poate fi testat de catre publicul larg. Astfel, daca ajungeti in Austria, in Schladming-Dachstein, aveti ocazia sa incercati o experienta unica, aceea de a schia folosind aceasta casca dotata cu VR.

Acesta casca de schi Mohawk este echipata cu camera, casti, GPS si sistem de navigare. Pe viziera pot fi vizualizate diferite informatii, iar comunicarea cu alti utilizatori se poate realiza prin mesaje directe, mesaje text si video. 



Tehnologia incorporata ajuta utilizatorul sa scaneze imprejurimile partiei, iar pe vizor sa vizualizeze detalii despre viteza sau altitudine. Totodata, casca este prevazuta un buton de SOS, in caz de urgenta putand fi apelate imediat serviciile de prim ajutor prin apasarea unui singur buton.

Casca de schi dotata cu VR Mohawk a fost dezvoltata de catre start-up-ul RideOn, al carui fondator este un fost pilot de F16, pe nume Alon Getz, care a folosit anterior aceasta tehnologie la castile folosite in aviatie. 



Statiunea Schladming este renumita pentru deschiderea pe care o are fata de tehnologie, aici avand premiera cateva proiecte digitale, din care amintim prima filmare 360 la inaltime, dar si primul instructor de schi digital CARV

Turistii interesati sa testeze casca de schi VR Mohawk pot face acest lucru in cadrul Intersport Planai fie gratis (timp testare 30 min), fie pentru intreaga zi pentru 20 euro.



Pentru achizitie insa vor mai avea de asteptat, caci brandul isi propune sa intre pe piata abia anul urmator.

Olgu

Have less! Do more! Be more!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *