Parisul pe două roți: cum a schimbat orașul regulile jocului pentru mobilitatea electrică

Am fost recent la Paris și, dincolo de Turnul Eiffel, Sena, bulevardele largi și aglomerația de turiști, am observat ceva ce mi s-a părut mult mai interesant: felul în care orașul se mișcă.

Parisul este în continuare aglomerat. Nu trebuie să idealizăm lucrurile. Sunt mașini, sunt ambuteiaje, sunt claxoane. Dar, dacă vii din București, ai senzația că regulile jocului sunt altele.

Mașina nu mai pare să fie „regele” orașului.

Și asta se vede imediat.

Vezi foarte multe biciclete, foarte multe scutere și motociclete, transport public, pietoni și din ce în ce mai multe vehicule electrice. Spațiul care altădată aparținea aproape exclusiv automobilelor a fost redistribuit. Locurile de parcare au dispărut pentru a face loc pistelor de biciclete, trotuarelor, spațiilor verzi sau parcărilor pentru două roți. La prima vedere, pare că Parisul pur și simplu a devenit un oraș mai „verde”.

În realitate, în spatele acestei imagini se află una dintre cele mai agresive și, în același timp, coerente transformări ale mobilității urbane din Europa.

Parisul nu i-a convins pe oameni. I-a făcut să-și schimbe comportamentul

Aici mi se pare că este adevărata lecție. Parisul nu a așteptat ca oamenii să renunțe voluntar la mașinile termice pentru că au devenit brusc preocupați de mediu.

Orașul a schimbat treptat regulile economice și administrative. Mașina termică a devenit mai scumpă. Parcarea a devenit mai scumpă. Vehiculele poluante au început să fie restricționate. SUV-urile au primit tarife speciale.

Iar vehiculele electrice au început să primească avantaje. Este, până la urmă, o metodă foarte simplă de a schimba comportamentul: faci opțiunea pe care vrei să o reduci mai puțin atractivă și alternativa mai atractivă.

Primul șoc: parcarea

Unul dintre cele mai interesante lucruri pe care le-am observat la Paris este cât de mult a devenit parcarea un instrument de politică publică.

Din 2022, motocicletele și scuterele termice trebuie să plătească pentru parcarea pe domeniul public. Pentru cele electrice, parcarea de suprafață este gratuită, în condițiile stabilite de municipalitate. În prezent, această regulă se aplică la nivelul întregului Paris, între orele 9:00 și 20:00 pentru cele două roți electrice.

Cu alte cuvinte, dacă ai un scuter sau o motocicletă pe benzină, orașul îți spune: plătești pentru spațiul pe care îl ocupi.

Dacă ai unul electric: beneficiezi de gratuitate.

Este un mecanism extrem de simplu și foarte eficient. Și este exact genul de politică pe care o vezi în multe locuri din Paris fără să-ți dai seama imediat că face parte din aceeași strategie.

Mașina termică a devenit din ce în ce mai greu de folosit

Pentru automobile, presiunea este și mai mare. Parisul și regiunea Île-de-France folosesc sistemul Crit’Air, prin care vehiculele sunt clasificate în funcție de nivelul de emisii. În cadrul Zonei cu Emisii Reduse, accesul vehiculelor celor mai poluante este restricționat progresiv. Scopul este eliminarea treptată a vehiculelor vechi și poluante din traficul urban.

Apoi vine parcarea. Parisul a introdus tarife diferențiate pentru SUV-uri și vehiculele grele, tocmai pentru a descuraja utilizarea lor în oraș. Din octombrie 2024, această diferențiere se aplică parcării nerezidențiale.

Mesajul devine astfel foarte clar: Nu îți spune nimeni că nu ai voie să ai mașină.

Dar dacă alegi o mașină mare, grea și poluantă, orașul te face să plătești pentru această alegere.

În schimb, vehiculele cu emisii reduse beneficiază de facilități. Mașinile eligibile pentru categoria „Basse Émission” pot beneficia de gratuitate la parcarea de suprafață, iar motocicletele și scuterele electrice beneficiază de aceeași logică.

Și aici începe să se vadă schimbarea

Când te plimbi prin Paris, diferența nu este dată de un singur lucru.

Este suma tuturor acestor măsuri. Mai puține locuri de parcare. Mai multe piste de biciclete. Zone pietonale. Zone în care traficul de tranzit este restricționat. Taxarea motocicletelor termice. Gratuitatea pentru cele electrice. Restricții pentru vehiculele poluante.

Costuri mai mari pentru SUV-uri. Stații de încărcare. Transport public.

Și, poate cel mai important, o infrastructură în care toate aceste mijloace de transport pot coexista.

În ultimii aproximativ 20 de ani, traficul auto din Paris, în afara périphérique, a scăzut cu aproximativ 50%. În același timp, emisiile de gaze cu efect de seră provenite din transport au scăzut cu 60% față de 2004.

Iar schimbarea modului de deplasare este și mai spectaculoasă: în Paris, ponderea deplasărilor cu mașina a scăzut de la 12,8% la 4,2% în aproximativ două decenii.

Asta explică ceea ce vezi pe stradă. Parisul nu a înlocuit pur și simplu fiecare mașină pe benzină cu una electrică.

A schimbat însăși nevoia de a folosi mașina.

Unde intră scuterul și motocicleta electrică?

Aici mi se pare că există una dintre cele mai interesante lecții pentru București.

Într-un oraș aglomerat, nu toată lumea poate merge cu bicicleta. Nu toată lumea vrea să folosească metroul. Și nu orice deplasare poate fi făcută pe jos. Pentru foarte mulți oameni, scuterul sau motocicleta reprezintă compromisul perfect: ocupă puțin spațiu, sunt rapide, pot traversa orașul fără să depindă de parcări mari și, în cazul variantei electrice, elimină emisiile locale și reduc semnificativ zgomotul.

Parisul a înțeles acest lucru și nu a pus toate vehiculele în aceeași categorie. Un scuter termic și unul electric pot arăta aproape identic din perspectiva spațiului ocupat.

Dar orașul le tratează diferit. Cel termic plătește parcarea. Cel electric poate parca gratuit.

Această diferență aparent mică schimbă calculul economic al utilizatorului.

Și exact așa se produce o tranziție reală.

Nu printr-o singură lege spectaculoasă, ci prin zeci de mici diferențe de cost și acces care, puse cap la cap, schimbă comportamentul.

Electricul nu a venit singur

Un alt lucru care mi-a atras atenția la Paris este infrastructura. Nu poți spune oamenilor să cumpere vehicule electrice și apoi să-i lași să se întrebe unde le încarcă.

Parisul a dezvoltat rețeaua publică Belib’ și continuă să extindă infrastructura de încărcare. În 2024, rețeaua a înregistrat peste 1,17 milioane de sesiuni de încărcare, în creștere cu 6,7% față de anul precedent.

Asta este probabil una dintre cele mai importante diferențe dintre o campanie de marketing și o strategie de mobilitate.

Dacă vrei ca oamenii să cumpere electric, trebuie să faci electricul ușor de utilizat.

Parisul a schimbat și psihologia orașului

Poate cel mai interesant lucru pe care l-am simțit în această vizită nu a fost nici măcar numărul de vehicule electrice.

A fost faptul că orașul pare să fi schimbat raportul dintre om și automobil.

În Paris, automobilul este din ce în ce mai mult un mijloc de transport, nu centrul în jurul căruia este construit orașul.

Și această schimbare se vede în spațiul public.

Parisul a transformat sute de kilometri de infrastructură pentru biciclete, a redat malurile Senei pietonilor și bicicliștilor și a început să transforme masiv locurile de parcare în alte tipuri de spații urbane. Din 2014 au fost create aproximativ 550 km de piste ciclabile, iar orașul își propune ca până în 2026 să continue extinderea rețelei.

Iar rezultatul nu este doar o reducere a poluării. Este un oraș în care te poți mișca diferit.

Ce ar putea învăța Bucureștiul?

Aici comparația devine inevitabilă.

Bucureștiul are multe dintre problemele pe care Parisul le-a avut: trafic intens, lipsă de spațiu, poluare, parcări insuficiente și o dependență foarte mare de automobil.

Dar avem și o diferență importantă.

În București discutăm foarte mult despre ce vehicul să cumpărăm.

Electric sau termic?

Scuter sau mașină?

Hibrid sau benzină?

Parisul pare să fi mutat discuția la un alt nivel:

De ce trebuie să folosesc mașina pentru această deplasare?

Iar atunci când mașina chiar este necesară, următoarea întrebare devine:

Ce tip de vehicul produce cel mai mic impact asupra orașului?

Este o diferență de filosofie.

Și poate că aceasta este adevărata lecție pe care am adus-o din Paris.

Nu că toată lumea trebuie să își cumpere o mașină electrică.

Ci că orașul poate crea un sistem în care mersul pe jos, bicicleta, transportul public, scuterul electric, motocicleta electrică și automobilul electric să fie alternative reale, fiecare pentru tipul potrivit de deplasare.

Parisul nu a devenit un oraș fără mașini.

A devenit un oraș în care mașina nu mai are automat prioritate.

Iar după ce vezi asta pe viu, începi să privești cu totul altfel mobilitatea din propriul oraș.