Cei mai buni patinatori din lume au coborât cu peste 80 km/h pe traseul de 340 de metri de la prima etapă a Red Bull Crashed Ice

Ice Cross Downhill demonstrează că poate înflori chiar și în cele mai călduroase condiții în care s-a desfășurat vreodată o cursă. Cameron Naasz a câștigat prima etapă a acestui sezon, găzduită de orașul Marseille din Franța.

 Americanul Cameron Naasz a câștigat primul Red Bull Crashed Ice desfășurat pe malul Mării Mediterane, după o evoluție fără cusur pe circuitul din vechiul port al orașului. Pentru Naasz, aceasta a fost a șaptea victorie din carieră, americanul sperând să devină primul sportiv din istoria competiției care își apără titlul obținut anul trecut.


14611099_808121639327504_6405441967347898454_n


În cel mai rapid sport pe patine din lume, sportivii neînfricați au accelerat pe traseul plin de obstacole, patru câte patru, atingând până la 80 km/h. Primii doi au avansat în runda următoare, totalul de 64 de sportivi fiind restrâns la o finală de 4.

La una dintre cele mai incitante finale de până acum, cu trei foști campioni care s-au luat la întrecere pe traseul lung de 340 de metri, americanul Maxwell Dunne a încheiat pe al doilea loc, canadianul Scott Croxall pe trei și austriacul Marco Dallago pe patru. În fața unui public entuziast, Naasz câștigase și prima runda a finalei, dar rezultatul a fost anulat după reexaminarea startului, în urma căreia s-a constatat că a plecat cu câteva fracțiuni de secundă mai repede. Cursa din cel mai cald oraș al Franței a marcat o nouă eră pentru cel mai rapid sport pe patine din lume, demonstrând că și orașele călduroase pot găzdui competiții pe gheață.


image003


Mi-am dorit asta foarte mult” a spus Naasz, care a dat drumul unui strigăt de fericire la final. A recunoscut că a trăit o explozie de emoții și că era hotărât să demonstreze că merita să câștige.

 Rezultatele au fost dezamăgitoare pentru fanii francezi, care au venit să-i susțină pe Tristan Dugerdil și Pacôme Schmitt, două dintre stelele promițătoare ale acestui sport, care au încheiat anul 2016 pe locurile 4 și 6. Cei doi au fost eliminați în etapa sferturilor.


image001


De partea plină a paharului, fanii din Marseille au fost tratați cu prima competiție de freestyle de până acum, care a fost câștigată de francezul Martin Barrau. Novicele în vârstă de 18 ani a obținut și locul doi în prima cursă a Campionatului Mondial pentru Juniori.

 Competiția feminină devine din ce în ce mai strânsă – campioana din 2016, Jacqueline Legère, a obținut o victorie confortabilă, pornind cu dreptul apărarea titlului. Americanca Amanda Trunzo s-a clasat pe doi, iar Sydney O’Keefe pe trei.


*sursa : RedBull


Costin

Pasiunile ne definesc, aventura ne uneste...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *