Experienta Stand Up Paddle (SUP) pe lacul Siriu

SUP – Stand-Up Paddleboarding este un sport din ce in ce mai raspandit si la noi.

Ce este Stand Up Paddle? Mai pe romaneste este un soi de saltea gonflabila, rigida, ajutata de o pagaie cu care poti explora in voie apele lacurilor. Noi am fost initiati in aceasta activitate pe lacul Siriu din judetul Buzau. Lacul Siriu este un baraj artificial creat pe raul Buzau pentru a alimenta hidrocentrala din Nehoiasu. Apele sale de culoarea smaraldului atrag in fiecare vara impatimitii sporturilor nautice, dar si pescarii deopotriva.

SUP Paddle X Siriu

Activitatea aceasta de a sta pe o placa gonflabila si de a naviga in fiecare colt al lacului pare la prima vedere o plimbare relaxanta, lipsita de adrenalina si miscare. Numai bine ca adevarul nu prea este cum ne imaginam. Ai nevoie de concentrare si echilibru pentru a-ti mentine pozitia si pentru a putea vasli. La asta adaug efortul pe care trebuie sa il depui pentru a face fata valurilor si curentilor. Dupa 2-3 ore de SUP vei ajunge cu zambetul pe fata la mal, dar si cu o oboseala ce se va transforma ulterior intr-o febra musculara generalizata.

SUP Paddle X Siriu namstare 2

Merita sa investesti intr-un echipament SUP sau sa inchiriezi?

Asta e intrebarea pe care ne-am pus-o sau am primit-o din partea cunoscutilor. Daca esti impatimit de natura, plimbari si viata nautica in mod cert este un echipament util caruia ii vei face loc in bagajul de vacanta. Nu este exagerat de scump, destul de compact si usor de utilizat. Placa SUP trebuie umflata conform instructiunilor, iei pagaia, o sticla de apa, crema de soare si esti ready to go. Utila ar fi si o camera sport sau macar o husa impermeabila pentru mobil.

Pentru noi, din cauza programului aglomerat si a ritmului de viata mai alert, cea mai buna solutie este sa inchiriem un astfel de echipament. Nu ne mai umplem masina cu inca doua echipamente (care e si asa aglomerata cu echipamentele de enduro) si nu ne mai facem griji pentru depozitare. Pentru inchiriere, costurile sunt rezonabile (pana in 200 lei). Primesti tot ce iti trebuie sa pornesti pe lac, dar ai si parte de un ghid specializat, care iti va explica tot ce trebuie sa faci pentru a fi in siguranta pe SUP.

Paddle X

Paddle X pune la dispozitie pe lacul Siriu astfel de echipamente complete pentru a te bucura cateva ore in mijlocul naturii. Ai parte de know how de la unul din cei mai pasionati oameni din domeniul SUP, Auras Mihaiu care iti va face si fotografii wow pentru Instagram. Pentru aproximativ 3 ore, ai parte de o activitate relaxanta, de liniste si iti vei incarca bateriile. Noi am avut noroc si am prins printre ultimele sesiuni de SUP din acest an, spre finalul lunii septembrie. In muntii temperaturile sunt mult mai scazute, ceea ce face ca aceasta activitate sa poata fi desfasurata in cateva luni de primavara-vara.

Zona Siriu este ofertanta si pentru trasee montane. Ai muntii Buzaului care iti ofera peisaje extraordinare. La cativa kilometri gasesti lacul Vulturilor, un lac periglaciar, cascada Casoca, dar si Valea Neagra.

Zona este cunoscuta pentru activitati de off-road, pescuit si de ce nu, pentru mancarea extrem de variata si gustoasa la cazarile oamenilor ospitalieri.

Tot ce putem spune este ca abia asteptam urmatoarea plimbare cu SUP. Iti intra pur si simplu sub piele aceasta activitate.

Prin Poarta Vânturilor spre Lacul Vulturilor | OxigenTour
photo credit: Oxigen Tour

Va provocam sa incercati!

Costin

Pasiunile ne definesc, aventura ne uneste...