Poti merge cu trotineta electrica iarna?

Pot sa ies cu trotineta daca afara sunt 0 grade? Pot sa ies cu trotineta pe zapada?  O intrebare pe care o auzim des, mai ales in aceste zile. 

Trotinetele electrice, ca orice vehicul electric, sufera cand sunt expuse in conditii extreme si temperaturi scazute, ce ies din parametrii recomandati de producator. Eu am testat personal in iernile trecute mersul cu trotineta la temperaturi scazute si iti pot spune cat de greu poate fi sa mergi cu o trotineta electrica iarna, mai ales pe zapada.

Inainte de a ajunge la o concluzie trebuie sa iti spun la ce anume trebuie sa te astepti daca iti trec prin cap astfel de idei. Asa ca le voi lua pe rand si voi detalia cum am reusit sa trec prin iarna cu trotineta electrica

Protectie personala la frig si umiditate

Nu am pus trotineta pe primul loc, considerand mai importanta persoana si sanatatea celui care merge in detrimentul fierului. Iarna pierdem caldura prin extremitati, asadar iernile trecute am avut grija sa protejez extremitatile. Am folosit bocanci cu sosete groase de lana, manusi cu incalzire electrica, ochelari cu lentila galbena (pentru lumina scazuta), buff de lana Merinito, strat de baza ce retine temperatura corpului si bineinteles un echipament impermeabil la exterior. In principiu am folosit echipamentul pe care il folosesc si la schi.

Frigul si umiditatea sunt cele mai mari obstacole ce trebuie controlate, daca vei dori sa folosesti o trotineta electrica iarna. Vei resimti din plin aceste fenomene, fiind accentuate de viteza de deplasare.

Cum poate face fata trotineta electrica iernii

De mentionat inca din start ca trotineta electrica nu este un produs recomandat a fi utilizat iarna. Cine alege sa mearga cu trotineta electrica iarna, pe zapada o face pe propria raspundere, iar eventualele daune aduse trotinetei nu sunt acoperite de garantie. Conform producatorilor, trotinetele electrice sunt destinate a fi utilizate la temperaturi de peste 0 grade, pe suprafete uscate si cu aderenta buna. 

Iernile trecute eu am mers cu o trotineta electrica cu acumulator mare (peste 20Ah), dotata cu anvelope pneumatice si suficienta putere sa nu gafaie. Am izolat cu ajutorul unui tub de mastic toate zonele sensibile ce puteau fi expuse la apa si am uns zonele metalice ce puteau rugini usor. Am aplicat folii de protectie sau lac protector unde am considerat necesar.

Inainte de utilizarea afara, la zapada am incarcat maxim acumulatorul, am verificat presiunea in pneuri si am tinut trotineta la o temperatura sub 10 grade pret de cateva zeci de minute inainte de a porni cu ea la drum.

Dupa fiecare utilizare am avut grija sa fie curatata zapada si apa ramasa pe roti si aripi, iar aducerea la temperatura camerei a fost facuta progresiv pentru a preveni socul termic si condensul.

Viteza a fost adaptata la conditiile intalnite (zapada – teren uscat – zapada – gheata etc), luand in calcul riscul de alunecare, mai ales la schimbarile de directie. Nu a fost usor, ba chiar la un moment dar m-am gandit ce a fost in capul meu. Pe distante scurte era ok, insa pe distante mai mari, nivelul acumulatorului scadea considerabil – lucru de altfel normal pentru o astfel de utilizare. 

O alta problema intalnita a fost neatentia soferilor si uimirea lor cand ma vedeau mergand cu trotineta electrica. Nu uita ca iarna soferii nu mai sunt obisnuiti cu alti participanti la trafic, pot fi neatenti si apar accidente. 

Poti folosi asadar trotineta electrica si in conditii extreme. Este indicat acest lucru? Cu siguranta NU! Exista riscul de accidentari grave, pot aparea defectiuni ale vehiculului sau chiar amenzi (din cate stiu este interzis mersul pe zapada cu doua roti, chiar si electrice). 

Fa ce spune popa, nu ce face popa! Noi am testat aceste metode pentru ca voi sa nu incercati aceste lucruri si sa stiti exact ce implica mersul cu trotineta electrica iarna si ce riscuri pot aparea. 

Iarna nu e ca vara! Celebra vorba este cat se poate de adevarata in acest caz. Recomandarea mea este sa astepti zilele uscate cu temperaturi peste 10 grade, sa porti echipament  de protectie adecvat si sa adaptezi viteza la conditiile meteo si de trafic.

Va dorim o iarna linistita si nu uitati ca pe final de an apar cele mai bune reduceri!

joyor-winter-sale-2019-namstare
Vezi reducerile iernii la cele mai indragite trotinete electrice Joyor!

Costin
Urmareste-ma

Costin

Pasiunile ne definesc, aventura ne uneste...