Jurnalul nomadului pe munte
Nu stii cand te trazneste ideea plecarii intr-o aventura, dar un lucru e clar: noaptea e un sfestnic bun. Cu gand de duca si incurcat de prieteni ce nu renunta la confortul oraselor, am ales calea pribegiei. Un rucsac in spate, un plan generic si mult entuziasm. Pana la urma asa scap de ideile democratiei de grup si imi aleg singur cararile pe unde sa merg.
Planul este sa ajung la refugiul Tiganesti si saua cu acelasi nume. Acolo urmeaza sa dorm, sa prind niste cadre frumoase si sa am parte de cel mai bun view intr-o zi de luni. Nu mai vorbesc de o cazare la Cabana „o mie de stele„. Cum ii sta cel mai bine aventurii am ales mersul cu trenul, un amarat de personal ce m-a aruncat in gara Busteni, in jur de ora 12.00, admirand maretia Bucegilor.
Drumul prin padure este frumos, doar cantecele mele mai aduc aminte de prezenta oamenilor pe traseu. Urme de urs, aer curat si sentimentul libertatii in natura. Drumul pana la Cabana Malaiesti, este un pelerinaj pe care ar trebui sa il faca oricine macar o data pe vara. 5-6 ore de liniste, natura, mult verde si o masa copioasa cu deliciile ciobanului (sunca, ceapa si sare). La cabana destul de liber, fiind in timpul saptamanii, iar primirea a fost facuta de 3 pui din rasa ciobanesc.
Daca ajungeti aici nu trebuie sa ratati placinta cu mere si ciocolata. Dupa o bine meritata odihna am plecat spre locul ce reprezenta tinta mea in varf de munte. Privelistea te duce cu gandul la celebra serie „Lord of the Rings„, uitand pentru putin ca te afli in Romania. Lacuri in varf de munte, iarna ce nu a trecut inca lasand petece de zapada in eterna lupta cu verdele verii.
Apusul m-a gasit la refugiu, destul de curat si primitor, pentru o cutie localizata pe varf de munte. Vrajit de priveliste, am adormit asa cum imi imaginam inainte de plecare, cand doar imaginatia isi facea de cap. A doua zi, traseul spre Vf. Omu la fel de spectaculos, cu norii fierband pe valea Cerbului. O intalnire cu cativa turisti, la fel de entuziasmati ca mine, mi-a adus aminte de ce am luat decizia plecarii la munte. Cabana Omu era deschisa si mi-a oferit ragaz pentru odihna si o priveliste extraordinara cu zapada, ce parca cerea o placa de snowboard si ma ducea cu gandul la sezonul de iarna, parca neatins aici in varf de munte.
Intoarcerea e intotdeauna cel mai trist lucru dintr-o astfel de aventura. La pas pana la Babele si telecabina ce urma sa ma duca iar in agitatia din care de abia scapasem. Un lucru e cert, recomand aceast traseu, destul de spectaculos, accesibil tuturor in aceasta perioada a anului, pentru cateva zile de deconectare si relaxare totala.
