Insula Samotraki, un secret bine ascuns…la vedere
Desi multi romani aleg in fiecare an Grecia ca destinatie de vacanta datorita distantelor mici, dar si pentru ospitalitatea binecunoscuta a acestui neam, am fost surprins sa constatam ca putini au auzit sau au ajuns in Samothraki.
Insula Samotraki, localizata la o aruncatura de bat de coasta Turciei, se inalta maret cu varfurile sale la peste 1600 m, avand un climat arid, populata intens de capre. Da, ati auzit bine, caprele sunt simbolul insulei si le veti puteti vedea cam prin toate livezile de maslini, traind in libertate. Peisajele sunt tipic grecesti, maslini si stanci, stanci si maslini (in ce ordine doriti), cu vegetatie spinoasa, cu o sosea ce serpuieste pe langa mare (pentru mine ca motorist a fost senzatie), plaje cu taverne si oameni amabili. Deh…greci!
Diferita de surata sa, Thassos, Samothraki este o oaza de liniste, cu plaje libere si o serie de piscine naturale sapate adanc in munte de izvoarele care isi cauta drumul spre mare printre stanci. La o prima impresie, e posibil sa consideri ca nu este o insula ofertanta, insa pe masura ce vei cerceta mai atent, vei descoperi locuri fascinante.
Ca sa ajungi aici din Romania, trebuie sa urmezi traseul Giurgiu- Makaza – Alexandroupoli – feribot – Samothraki. Drumul pana la Makaza a fost destul de liber, insa la granita dintre Bulgaria si Grecia coada de masini se intindea pe 2-3 km. Noi fiind cu motocicleta, ne-am strecurat repede, mai ales ca trebuia sa prindem feribotul spre Samothraki.
Feribotul circula doar o data sau de doua ori pe zi intre Alexandroupoli si insula, adesea fiind aglomerat si destul de scump intrucat exista o singura companie – Saos Ferries – care opereaza pe aceasta ruta. Noi am platit in jur de 16 euro de persoana plus 17 euro si in pic pentru motocicleta. Pentru autoturisme se schimba situatia, costul pornind de la 58.5 euro si crescand proportional cu lungimea autovehiculului. Este important de stiut ca sumele mentionate sunt pe un singur sens. Totodata tineti cont ca daca doriti sa faceti rezervare site-ul nu prea functioneaza si e posibil sa va treziti in fata ghiseului ca nu aveti rezervare (been there, done that). Drumul pana acolo dureaza aproape 2 ore si jumatate, timp in care puteti admira mare si insulele din departare, dar si savura o cafea la barul din interior.
Odata ajunsi pe insula, vei descoperi ca aceasta nu este foarte populata. Portul Kamariotissa este unul micut, unde ancoreaza toate vasele ce vin catre aceasta insula, un loc presarat cu taverne micute si oameni primitori.
Noi am avut cazare in Palaiopoli, asa ca drumul pana acolo ne-a fascinat. Mergeam pe soseaua situata foarte aproape de marea azurie care isi spargea valurile de marginea soselei. Toata portiunea de sosea serpuieste pe langa mare, asa ca plimbarea din port Kamariotissa pana pe plaja Kipos este visul oricarui motorist. De mentionat faptul ca soseaua nu inconjoara insula, capatul fiind pe plaja Kipos, plaja intinsa, aproape pustie, cu pietre vulcanice de un negru intens atunci cand intrau in contact cu apa. Am aflat ulterior ca aceasta insula are o activitate seismica constanta, aici avand loc cutremure la perioade mici de timp. Pe partea sudica se poate ajunge doar cu barca, insa am inteles ca ar fi cateva plaje micute si golfuri dragute care merita vizitate (poate data viitoare caci planuim sa ne intoarcem pe insula, mai sunt de vazut si alte atractii).
La 4 km de Palaiopoli, in sufletul muntilor este amplasata Chora, “resedinta de insula”. Construit sub forma de amfiteatru pe versantii muntilor, oraselul are un aspect deosebit, cu strazi inguste pavate cu piatra, cu case micute cu ferestre albastre, cu taverne cu terase de unde poti admira tot orasul si cetatea care-l domina. Stancile de la intrarea in Chora sunt ruinele unui castel din sec. XV, construit de Gatelluzzi – pe vremea cand insula era sub ocupatie genoveza. Cand ajungi sus la castel, gasesti o priveliste superba, mai ales daca mergi la apus cand ai ocazia sa vezi feribotul intorcandu-se in Alexandroupoli. Din pacate, castelul este inchis pentru renovari, insa poate fi vizitata biserica Adormirea Maicii Domnului construita in 1875.
O alta atractie a insulei este plaja Pachia Ammos, unde ajungi urmand un drum de-a lungul marii, care urca apoi in munte, printre livezile de maslini. Drumul serpuieste pana la destinatie astfel incat l-am asemuit un pic cu Transalpina. Viraje stranse, serpentine, curbe dese, urcus, coboras, un vis pentru motocicleta. La capatul drumului vezi cum plaja cu nisip fin se intinde pe o suprafata considerabila, cum cerul albastru se oglindeste in mare, iar tabloul este intregit de taverna tipic greceasca. Apa limpede iti permite sa vezi pana la 3-4 metri, ceea ce inseamna ca vei putea face snorkeling si vei avea ce vedea in apa.
Una din particularitatile acestei insule este faptul ca, datorita altitudinii si a amplasarii, atrage norii si transforma Samothraki intr-o curiozitate a naturii. Ai sansa ca pe partea nordica sa ploua si sa bata vantul foarte tare, iar pe partea sud-estica sa fie soare si liniste in atmosfera.
Daca va plictisiti de mare si de stat la plaja, puteti merge in drumetie pe munte. Raul Fonias a sapat in stanci piscine naturale care impresioneaza prin modul in care curg, dar si prin temperatura scazuta a apei. Daca mergeti cu masina spre Fonias, nu parcati sub copaci. Veti avea surpriza ca la intoarcere sa gasiti capre pe capota sau chiar pe acoperis. Acestea nu vor ezita sa se urce pentru a ajunge la frunze. Drumul pana la cascadele naturale este unul placut si urmareste raul care susura la vale, avand o dificultate scazuta in prima parte. Dupa ce trece de prima cascada, acesta devine mai abrupt si alunecos. Neaparat incaltari adecvate pentru munte – nu slapi, nu sandale sau tenisi.
Ar fi multe de povestit despre Samothraki, dar mai pastram pentru noi si promitem sa revenim cu filmarea din aceasta calatorie. Daca v-am facut curiosi, stati aproape!
