Cine se aseamana, se aduna

Ieri in timp ce scrollam pe Facebook mi-am amintit de o intamplare petrecuta anul trecut si mi s-a parut funny sa va impartasesc si voua aceasta o experienta, asa ca intre prieteni.

Inainte de pandemie, pe nepusa masa cu planuri facute la 11.30 noaptea, am hotarat ca o zi de schi la Poiana nu suna rau. Mi-a luat 15 minute sa imi pregatesc rucsacul, 2 sandvich-uri, o sticla de apa si plosca cu Jagger, sa imi pun ceasul sa sune la 6.30 ca trebuia sa fiu pescuit de acasa de un prieten cu masina. Chiar daca vremea nu a fost buna (era o ceata de o taiai cu lama), zapada afanata ne-a tinut pe partie toata ziua. Mai o oprire la Jagger Chalet, mai o tura, iar o oprire si tot asa, ziua a trecut. Teoretic ar fi trebuit sa raman si a doua zi, insa pentru ca vremea nu era cea mai grozava, am decis sa ma intorc acasa la Bucuresti cu trenul. Gasca de prieteni hotarase ca mai ramane si a doua zi.

Trecusera multi ani de cand nu mai mersesem cu trenul, cred ca din facultate. Ah, ba nu! Am mai mers cu trenul cand am sarit cu Potec acum ceva timp la o halta din mers undeva prin Timisul de Sus. Aventura am o gasiti aici, cu toate peripetiile pe care le-am avut.

Asa ca toate bune si frumoase, ajung in fata garii, lihnit mananc pe fuga un fast food, alimentez cu 2 beri si intreb ca tot romanul in gara de unde se iau bilete, incotro sa merg, la ce linie, etc. In cele din urma dupa cateva momente de neclaritate ajung pe peron, mai intreb o data niste studenti pentru a fi sigur daca este trenul spre Bucuresti si astept sa vina fieratania.

Suit in tren, acesta pleaca agale serpuind prin statiunile de pe Valea Prahovei si opreste daca imi aduc bine aminte pe la Comarnic unde urca 3 persoane cu 3 biciclete. Un tanar, o tanara si un domn mai in varsta vorbaret si pus pe sotii. Eram deja la a doua bere, iar oamenii nostri isi faceau griji cu privire la plata biletelor si a bicicletelor. Nu trece mult si intru in vorba cu acestia, aflu pe unde au fost, despre pasiunea lor pentru biciclism, muzica si pura vida.

Cum timpul trece repede ajungem repede in capitala, facem un schimb repede de nr de telefon si fiecare cu drumul lui. Intre timp aflu mai multe despre Marius Dobre, tanarul din tren si pasiunile sale pe care vreau sa vi le impartasesc si voua prin acest articol. Iar cum o poza face cat o mie de cuvinte va invit sa aruncati un ochi peste galeria sa foto de pe Facebook.

Ne place sa cunoastem oameni si pasiuni asemanatoare ca ale noastre, iar atunci cand iti ies in cale astfel de oameni, e un semn. Vom continua seria noastra de povestiri cu oameni faini, iar daca voi cunoasteti oameni #namstare pe care vreti sa ii faceti cunoscuti, scrieti-ne si ii vom prezenta.

Ce pot sa spun ca si o concluzie! Profitati de orice ocazie sa traiti viata cat mai activ, sa va urmati pasiunile si sa va faceti prieteni noi. Eu abia astept o tura la munte cu Marius Dobre, spargand zapada si deranjand brazii din somn! Ce spui, te bagi?