Ce trebuie sa stiti pentru o excursie la schi in Franta (IV)

12674887_1110068405710100_1909520243_o

Cunoastem bine trendul in materie de excursie la munte, pentru spoturile de iarna. Weekendurile le petrecem in Romania, care pe unde poate, eventual mai lungim cu o zi doua si vizitam vecinii nostri bulgari sau sarbi. Dar dupa o rutina de doi, trei ani ne uitam la prieteni sau poze ce ruleaza pe retele de socializare si incepem sa ne dorim sa vedem si altceva in materie de servicii montane si locuri.


RUROC

Webp.net-gifmaker


Aici intervin o serie de probleme ce trebuie avute in vedere pentru a planifica si iesi exact cum ne-am propus. O locatie preferata de multi dintre noi, pasionatii de sute de kilometri de partie sau zone intinse de powder si off-piste, este Franta. Cu muntii Alpi sprijinind cerul, cu inaltimi schiabile de peste 3000 m si statiuni imense intinse pe toate vaile si varfurile, Franta reprezinta raiul schiorilor din toata lumea.


20160310_114831


Vom incepe asa cum e si normal cu planificarea locatiei si timpul ales pentru vacanta. Prima coordonata (locatia) e destul de simpla, Franta oferind suficiente statiuni, pe toate gusturile. Este nevoie de o cautare pe Google si vei gasi aproape toate informatiile de care ai nevoie. Sunt forumuri dedicate cu sfaturi si oameni care au fost acolo. De preferat sa fie o statiune cu peste 100 km schiabili, cu skipass inclus in pretul de cazare. Daca vorbim despre perioada aleasa, trebuie sa stiti ca sezonul incepe in general prin luna noiembrie si se termina prin aprilie-mai. Domeniile de altitudine situate pe ghetari ofera zapada pentru schi sau snowboard tot timpul anului. De preferat ar fi alegerea intre luna ianuarie-martie pentru a beneficia de toate partiile si zapada buna pana aproape de baza. Indiferent de capriciile vremii, starea partiilor va fi buna.


20160306_105757


Regimul de cazare ales este o problema pentru schiorii invatati cu conditiile bune intalnite in cabanele de la noi sau vecinii nostri bulgari. La francezi aceste lucruri costa. Pentru o saptamana cu buget redus (gen 250-300 euro), exact asta vei primi: un studio de 20 si un pic de metri, bucatarie limitata care iti aminteste de o camera de camin si o receptionera care nu prea poate sa te ajute. Vanatorile de last-minute sau ofertele la iesirea din sezon pot indulci insa aceste probleme. De cele mai multe ori aceste aspecte palesc atunci cand vei petrece cu gasca, sau oboseala va fi crunta, nevoile tale rezumandu-se la un pat, caldura si o cina calda. In schimb la parasirea locatiei mare grija la curatenie si inventar. Tot ce in neregula sau lipseste va fi scazut din depozitul lasat la cazare.


IMG_0179


O data rezolvate cele de mai sus, ajungem la un capitol important si anume drumul. Ai cam trei variante mari si late: masina, autocar ori avion.

Prima dintre ele implica un drum lung, multe taxe si carburant, unul sau doi dintre voi va avea nevoie de revizie la pat o zi sau doua pentru ca va face pe soferul. Aventura pana iesi din Romania, dupa care vine monotonia autostrazilor, intrerupta doar de taxatoare, benzinarii si opririle de ocazie. Si mai pui si cateva zile la vacanta programata, inainte si dupa pentru recuperare.

  • Autocarul te scapa de cateva batai de cap, dar in schimb vine la pachet cu altele. Partea buna e ca responsabilitate o vei ceda altcuiva, prieteni iti vei face cu siguranta in 30 de ore si vei avea ocazie sa iti pui gandurile in ordine. In schimb, confortul tinde spre 0, vei lua aer o data la 4 ore si timpul se va scurge cu incetinitorul, jurand dupa o asemenea experienta ca nu se va mai repeta.
  • Avionul este varianta cea mai des aleasa in cazul de fata. Luat biletul din timp este destul de ieftin si drumul nu dureaza mai mult de 2-3 ore. Aici se adauga timpii morti la asteptare si transferul catre statiunile din Alpi.

Bine de stiut, cumparaturile in Alpi vor fi la pret de statiune. In acest sens un drum la supermarket intr-un oras mai mare este o alegere buna. De obicei nu pot depasi, la comun, mai mult de 50 euro/saptamana. Preturile la altitudine, intr-o cabana nu sunt exagerate la un meniu clasic (cartofi, pui grill, salata si bautura), in jur de 10 euro.

Echipamentul si protectia. Purtarea castii este indicata, iar pentru off-piste este bine sa luam toate masurile de precautie. Riscul de avalansa este sporit in Alpi, precum si alte pericole specifice altitudinii. In toate statiunile exista ghizi ce va pot indica si duce in locuri relativ sigure, intr-o maniera corecta de abordare a zonelor periculoase.


PicsArt_03-07-07.02.34


Nu e de ras, dar arsurile solare pot fi destul de grave, asa ca o crema cu protectie mare nu ar trebui sa lipseasca din bagaj.

Avand ca reper aceste sfaturi ar trebui ca vacanta sa fie frumoasa si sa va bucurati de munte in toata splendoarea sa. O asemenea experienta nu se uita si cu siguranta nu va fi ultima. O saptamana nu va suficienta sa cunoasteti statiunea pe indelete, in fiecare zi descoperind ceva nou.

Intorsi in Romania dupa o saptamana in paradisul din Alpi, nu putem decat sa speram ca vom prelua din know-how-ul francezilor in materie de turism montan. Stiu ca nu avem avantajele altitudinii muntilor lor, dar putem adapta comportamentul lor vis-a-vis de turisti si putem adapta ideile lor de marketing la situatia din Romania si aici ma refer si la turismul de weekend care pe termen lung nu este o solutie profitabila pentru nici o parte implicata, normalitatea fiind adusa prin investitii si mentalitate pozitiva corelata cu politici tintite spre dezvoltare si nu distrugere.